File Prafuite

1.

Masina zbura peste drumul prafuit. In stanga si in dreapta arbusti inca verzi strajuiau drumul de tara. Dordogne. Taram de vis. Imi arunc ochii peste oferta agentului imobiliar. Chateau de Castelnaud! Suna bine si in plus nici pretul nu este unul exagerat. Ma afund multumit in pielea banchetei si sorb din cupa de sampanie sarbatorind de pe acum noua achizitie.

Negocierea a fost mai scurta decat ma asteptam. Din cate am inteles eu se bucurau ca voi lua castelul pentru a locui in el si nu ca ceilalti care doreau sa-l transforme in hotel. Pasii imi rasunau pe marmura rece. Deodata privirea imi cade pe un tablou imens ce atarna pe peretele holului. O doamna. Cam intre doua varste as zice eu. Inca frumoasa in ciuda firelor albe pe care ma mir ca le-a lasat pictate asa. Rochie din aceea caraghioasa cu arcuri, corset care-i facea corpul ca de viespe. Trasaturi dulci, de o frumusete aristocratica, o privire hotarata, patrunzatoare, bijuterii masive, dar elegante, semn al bunastarii. “Trebuie sa fi fost cineva baba” imi zic in sinea mea incercand sa deslusesc ce scrie pe rama. La Contesse de Montauban. O contesa. Foarte tare. Cred ca trebuie sa plec in explorarea castelului.

***

2.

Zis si facut. Ca un copil care tocmai a descoperit o noua jucarie ma rasfatam cu frumosul meu castel. Camere impozante, seminee, holuri strajuite de armuri grele, tablouri care infatiseaza o lume diferita de cea in care traim. Urcat undeva la nivelul doi dau peste o terasa. Privelistea ma lasa mut. Verde de smarald opac domina peisajul. Vantul adie usor aducand prospetime si vitalitate. Un loc bun pentru diminetile viitoare.
Nu trece mult si ajung si in turnului principal. Aveam o sabie confiscata de la o armura inamica si ma vedeam deja de veghe in turn scrutand orizontul dupa dusmani.
- Osteni, la porti! strig luat de val. In secunda imediat urmatoare sabia grea imi cade din mana. Cu un gest idiot o ridic si ma uit imprejur de parca vroiam sa ma asigur ca nu a vazut nimeni.
Intrigat de podo-mansarda turnului ridic o trapa si urc ultima scara. In toata incaperea un singur cufar. Praf. Panze de paianjen. Timid inaintez si desfac cufarul.
- Merde! De trei ori merde! Sunt hartoage! Strig de parca acolo nu trebuia sa se afle decat o comoara secreta. Amuzat de faptul ca sperasem sa fie ceva spectaculos, cobor satul de periplu plic cotloanele castelului hotarand sa trimit mai tarziu cativa servitori sa coboare lada in biblioteca.

***

3.

Lada statea in biblioteca de o ora deja. Ceva ma atragea ca un magnet. Ma ridic si hotarat ridic capacul pentru a vedea din nou continutul. Privirea imi cade pe un frumos caiet imbracat in piele cu un nume pirogravat: Mylene de Montauban. Deschid caietul si nu imi trebuie mult sa realizez ca tin in mana un jurnal. Cool. Intr-o clipita sunt la frumoasa si costisitoarea mea masa si ma adancesc in lectura.

” Luni, 20 mai 1754
Astazi sunt plictisita. Inca de dimineata am plecat fara sa anunt prin padure. E un loc asa placut. Soarele se strecura verde printre frunzele tinere. Sute de insecte isi vedeau de treaba, nestingherite de prezenta mea. E frumos aici, dar simt ca ma sufoc. Nu e un loc pentru cineva de 17 ani. Aici nu se intampla niciodata nimic. Desi am fost avertizata sa evit locul eu tot am mers la ruinele vechii manastiri. E un loc foarte infricosator cu toata vegetatia aia crescuta si cu zidurile alea mai sa pice. Plus ca sunt tot felul de legende. Mi-e frica de fiecare data cand trec pe acolo insa ceva ma atrage irezistibil. Se zice ca aici doi indragostiti s-au sinucis din dragoste. Ce frumos trebuie sa fie sa iubesti asa!”

Ops! Cred ca ma voi distra nu gluma! ranjesc eu multumit de privirea indecenta care am aruncat-o in sufletul unei fetiscane.

***

4.

” Dragul meu Balieca,
Inca de la inceputul acestei scrisori tin sa te anunt ca loialitatea ta nu a ramas nerasplatita. Faptul ca de atatea ori ti-ai primejduit viata pentru apararea intereselor coroanei spaniole nu poate fi trecut cu vederea. Odata cu aceasta scrisoare o sa primesti si o misiva oficiala prin care esti pus acolo unde-ti este locul: intre cei mai nobili gentilomi. De azi esti Contele Balieca. Iti marturisesc ca imi lipsesc lungile drumetii alaturi de tine, prietene. Povestile tale de cand ai pribegit pe oceanele lumii imi lipsesc si mai mult. Sunt sigur ca si daca as asculta ani intregi tot nu m-as plictisi. Lasand vestile bune la o parte vreau sa te anunt ca nori grei se aduna deasupra Spanie. In Indii Franta are influenta din ce in ce mai mare datorita relatiilor une cu bastinasii. Europa freamata si ea. Sunt sigur ca voi avea nevoie de tine insa sincer nu stiu cum sa te folosesc mai bine: ca luptator in indepartatele americi sau ca abil om de stat pentru a tatona terenul la curtile importante ale Europei. Asa ca inchei prin a te anunta ca nu ar treui sa te surprinda o noua epistola.
Cu deosebita consideratiune Don Carlos rege al Neapolelui si al Siciliei”

***

5.

” Draga conte,

Dupa cum te avertizasem am nevoie de tine. Te numesc “Protector al intereselor Spaniei la curtea Regelui Frantei”. Esti mai mult decat ambasador esti imputernicit sa negociezi orice. Ma bazez pe tine prietene. Trebuie sa ajungi cat mai repede pentru ca evenimentele se precipita. La noapte pleaca un vas din Barcelona spre Montpellier. De acolo te sfatuiesc sa pleci spre Paris pe o ruta ocolitoare. Dusmanii nostri nu se vor bucura ca esti acolo. Te vor astepta cai odihniti si vreau sa mergi doar la adapostul noptii. Ziua sa stai la hanuri sa te odihnesti, iar la lasarea intunericului sa purcezi la drum. Ca prieten te sfatuiesc sa alegi drumul dinspre Toulouse iar de acolo Limoges – Orleans si Paris. Te imbratisez, dragul meu prieten. Don Carlos”

***

6.

Don Balieca – Insemnari

” Multe valuri ale vietii au incercat sa ma inghita. Peste toate am trecut la pas, fara sa ma intrebuintez prea mult. Acum insa stiu ca ma asteapta ceva deosebit. Comandant de nava, pirat dupa unii, corsar dupa altii, explorator, comandant de osti, crestinizator al insulelor uitate de Dumnezeu in Pacific, le-am facut pe toate si nu a fost moment in care sa nu simt ca sunt mai presus de zei. Intangibil, norocos, oportunist parca am fost binecuvantat de mai multe ursitoare decat prevede legea. Acum insa in hatisul intrigilor nu voi fi scos din mediul meu. As prefera sa pot sustine cauza noastra cu arma in mana, in vazul tuturor, nu la colt de strada, la adapostul intunericului, ca toti talharii. Sper sa nu fiu nevoit sa fac compromisuri.”

***

7.

Don Balieca – Insemnari

” Camera asta macabra ma nemultumeste profund: tavan care ma face sa ma garbovesc pentru a nu-l atinge, asternuturi pentru atingerea carora iti trebuie mult curaj, o masa slinoasa si un scaun schiop. Vechiul opait ce mai salveaza situatia si asta pentru ca lumina slaba, palpaitoare mai ascunde din neajunsurile modestei locuinte.
Plecarea din Barcelona a fost fara incidente. Totul a fost discret, intr-un anonimat deplin. La destinatie ne asteptau caii. Don Carlos a organizat bine totul. Impreuna cu cei mai credinciosi slujitori ai mei, Miguel si Enrique, am gonit nebuneste si zorii ne-au facut sa poposim aici, nu departe de un satuc numit Montauban. O sluga de aici ne va arata un drum laturalnic, prin padure, imediat ce noaptea isi va fi recapatat drepturile. Sper astfel sa evit ochii curiosi si sa ajung la destinatie fara probleme.”

***

8.

( 30 mai 2008 )

Don Balieca – Insemnari

” Sunt tulburat. O data in plus mi s-a dovedit ca viata este plina de surprize si ca nu o poti planifica.

Ce s-a intamplat. Soarele apusese de ceva vreme si desi cerul era inca sangeriu la apus in cealalta parte a lui aparusera timide stelele. Cu tovarasii mei de drum, calauziti de omul hangiului, alergam spre padure de-a dreptul. Padurea deasa parea un imens zid din cauza intunericului. Caii odihniti nici nu ne simteau in sa. Galopau orbeste increzanduse mai mult in instinct decat in fraiele noastre. Brusc calauza isi struni calul pe o poteca sapata parca in verdele-negru al falnicei paduri. Il urmaram toti trei nu fara a incorda cate o mana pe praselele pistoalelor ascunse la braie. Nu te puteai increde in oricine asa usor. Ambuscada de care ma temusem o clipa nu a avut loc. Fara a oprii am continuat un sa alergam printre copacii grosi urmarind orice putea parea suspect. Sabia care ma lovea ritmat pe coapsa imi dadea un sentiment placut de siguranta. Prefer oricand raceala otelului mirosului fierbinte al armelor de foc.

La un moment dat, cand tocmai treceam pe lang niste ruine cu un contur neclar, o silueta care probail ne auzise de ceva timp venind tasni de dupa un copac parca incercand sa caute protectie intre ruine. Instinctiv, cu miscari deprinse in ani de exersari, eu, Miguel si Enrique ne-am despartit incercand din trei parti diferite sa prindem intrusul. Din fericire am fost primul care a ajuns suficient de aproape incat sa puna mana pe mantia-i neagra. Dintr-un salt eram langa intrus, iar sabia scanteie intr-o lucire a lunii printre coroanele dese ale copacilor. Exact cand eram pe punctul de a strapunge aceasta faptura un glas mi-a paralizat toti muschii.

- Fie-va mila!

Era un minunat glas de femeie. Am lasat sabia jos si cu o singura miscare am inlaturat mantia neagra. In intunericul noptii parea o naluca. Chircita de spaima parea atat de neajutorata. Ciudat. Nu mi-a trecut nici o clipa prin minte ce ar putea cauta la o astfel de ora singura in mijlocul padurii. Oricum, impactul asupra mea a fost atat de coplesitor incat pentru o secunda am uitat de tot. Timpul a stat in loc. Nu mi-a venit in minte cum as putea iesi din situatia asta decat ca ultimul redus mintal: am facut o reverenta si mi-am cerut scuze pentru neplacerea si spaima provocata. Patetic.Jalnic. In clipa urmatoare am sarit pe cal indepartandu-ma impreuna cu ceilalti trei.

In loc de concluzie: cat de dobitoc trebuie sa fi sa nu intrebi o domnisoara cum o cheama?”

***

9.

“ Draga Larisa,

Inca de la inceputul acestei scrisori vreau sa-ti marturisesc ca plecarea ta a lasat un mare gol in sufletul meu. Scurta ta vizita a fost poate prea placuta si de aici imensul sentiment de singuratate pe care-l incerc. Scumpa verisoara, promite-mi ca nu te vei lasa mult asteptata si ca vei veni iar pe la noi pentru ca astept sa petrecem din nou clipe placute. Prea multe nu s-au intamplat pe aici, dar trebuie sa-ti fac o marturisire. Mi s-a intamplat ceva infricosator. Ti-am spus de de obiceiul meu de a fugi noaptea la ruine. Ieri seara, in timp ce ma indreptam spre vechea manastire, am auzit tropot de cai venind spre mine. Fiind practic noapte am fost pe punctul de a lesina de frica. Dumnezeu mi-a dat putere insa si am alergat intr-o suflare spre ruine cu gandul de a ma face nevazuta. Insa talharii m-au vazut si unul chiar era pe punctul de a ma ucide. De fapt nu stiu daca erau talhari, dar asa am presupus eu dat fiind faptul ca se ascundeau in noapte ca miseii. Insa alt lucru m-a pus pe ganduri. Cand cel care a pus mana pe mine si-a dat seama ca sunt o fata s-a pierdut. S-a fastacit, s-a balbait si a plecat scapand o batista. Stiu ca suna ciudat tinand cont ca de obicei o domnisoara lasa batista pentru ca gentilomul sa o recupereze insa chiar cred ca nu a facut-o intentionat. Am luat-o si de ieri seara nu pot sa ma satur s-o studiez. Are brodate initialele D.B. si e parfumata cu un parfum care ma tulbura. Acum daca ma gandesc bine, acest parfum l-am simtit discret si atunci cand m-a prins, insa pe moment nu am realizat, pesemne eram prea speriata. Dupa cum iti dai seama s-au intamplat cam putine de cand ai plecat. Asa ca realizezi cata nevoie am de tine. Te astept draga verisoara.

A ta sincera prietena si verisoara Mylene de Mountauban”

***

10.

” Vineri, 24 mai 1754

Nu credeam ca o intamplare atat de stupida ma poate tulbura in asa hal. Nu mai am nici pofta de mancare. Am incercat sa imi fac de lucru, sa-mi gasesc o ocupatie insa, inevitabil, gandul imi zboara tot la noaptea trecuta. Nu vroiam dacat sa stau la ruine si sa incerc sa ghicesc stelele prin frunzisul des. Si talharii aia mi-au stricat noaptea. Oare? Misteriosul D.B. s-a dovedit a fi mai mult decat un talhar. Un talhar ar fi profitat de o inocenta in mijlocul padurii. Si in puterea noptii. Si ce parfum avea! Asta nu-i un parfum de talhar. Poate este un print care trebuia sa se intalneasca cu printesa lui! Poate dragostea lor este una interzisa si doar la adapostul noptii se pot intalnii. Cu siguranta. Sarmana a fost casatorita cu forta cu un duce gras si batran desi ea il iubea pe el. Ce frumos! Sau poate este un talhar din aceia galanti si fugea de multi urmaritori care , daca l-ar fi prins, l-ar fi aruncat in Bastilia. Of !Daca nu ma speriam asa tare poate il intrebam cum il cheama macar. Of, fata fara minte!”